Cel puțin zece persoane au fost ucise, duminică într-un atac armat pe celebra plajă Bondi din Sydney, în timpul ceremoniei de intrare în perioada Hanuka, Festivalul Evreiesc al Luminilor. Potrivit celor mai noi date, printre cei care și-au pierdut viața se află și un atacator. Doi suspecți au fost reținuți, au transmis autoritățile.

Citește și: Trei copii răniți în accidentul cu patru mașini de pe Autostrada A1 București – Pitești
Echipajele medicale au fost chemate după ce au apărut informații că mai multe persoane au fost împușcate. Pe lângă cele zece decese, alte 12 persoane au fost duse la spital, multe dintre ele în stare gravă sau critică, potrivit Reuters.
La câteva minute după incident, poliția din New South Wales a emis un avertisment prin care le cerea oamenilor să evite zona, descriind situația drept „un incident în desfășurare”. Bondi, situată pe coasta de est a orașului, este una dintre cele mai aglomerate plaje din Australia, notează The New York Times.
Ulterior, poliția a anunțat că două persoane au fost reținute. Deocamdată nu este clar dacă atacul a vizat direct comunitatea evreiască sau atacatorii au acționat la întâmplare.




0 Comentarii