Din 1 aprilie încep înscrierile pentru concursul „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, ediția a XIII-a, organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Serviciul Coordonare Asociații de Proprietari. Comunitatea este încurajată să întrețină curățenia spațiilor verzi din jurul blocului.
Primăria Pitești atrage atenția că la concurs pot participa toate asociațiile de proprietari din municipiu care nu au restanțe mai vechi de 30 de zile de la data scadenței la plata utilităților și care dețin cont bancar. De altfel, asociațiile câștigătoare din anii precedenți pot participa doar dacă demonstrează că au efectuat lucrări de îmbunătățire de la ultima ediție.
Înscrierile se fac prin cerere depusă la registratura primăriei, în perioada 1 aprilie – 17 aprilie 2025. Evaluarea se va face de către o comisie formată din specialiști ai Primăriei Municipiului Pitești și ai S.C. Salpitflor Green S.A. Concursul se termină pe 19 mai.
Citește și Anunț ITM Argeș. Cum puteți intra în posesia carnetelor de muncă
Se vor acorda 11 premii, unul pentru asociația câștigătoare pe municipiul Pitești, în valoare de 10.000 lei și câte un premiu în valoare de 4.000 lei pentru fiecare dintre cele 10 cartiere: Găvana, Trivale, Banat – Exercițiu, Craiovei, Războieni, Prundu – Frații Golești, Tudor Vladimirescu, Popa Șapcă, Zona Centru și Zona Nord.
0 Comentarii