Ascensiunea turneelor de poker online în România
La nivel mondial, pokerul online se bucură de un succes răsunător, iar acesta a dus la apariția unui val de platforme online destinate celebrului joc de cărți, inclusiv în piețele importante din Europa de Est, printre care se numără și țara noastră. Site-urile de poker online sunt într-o competiție directă, de aceea, încearcă să iasă în evidență prin diverse metode.
Turneele de poker online au început să se bucure de o popularitate ieșită din comun, motiv pentru care site-urile de specialitate încearcă să îți pună la dispoziție, pe lângă bonusuri și promoții, cât mai multe evenimente competitive de acest tip. Cum există multe site-uri poker România, o platformă online de încredere este esențială.
De ce sunt atractive pentru jucători turneele de poker
Orice site de poker care se respectă pune la dispoziția utilizatorilor săi diverse turnee de poker. Turneele sunt foarte atractive pentru pasionații de poker pentru că majoritatea nu necesită investiții foarte mari, dar vin cu premii consistente. Fie că vorbim de premii în bani, fie că vorbim de intrări la turnee de renume, precum faimosul Sunday Million, care are un fond de premiere de un milion de dolari.
Inițial, când au fost transpuse în mediul online, turneele de poker erau un adevărat concurs de anduranță. Dar, treptat, putem spune că pokerul online s-a adaptat ritmului cu care ne desfășurăm viața. Această adaptare nu înseamnă faptul că turneele de poker Freezeout (denumirea dată turneelor clasice) sau Re-Entry nu mai există, de fapt, ele pe lângă faptul că există, atrag în continuare un număr foarte mare de jucători.
În schimb, în completarea lor, au apărut mai multe tipuri de turnee cu un ritm de joc mai rapid sau la care a fost adăugat un element inedit. Dintre ele ar merita enumerate, fiind foarte căutate de jucătorii români, turneele Sit & Go, Bounty sau Turbo.
Acestea fiind spuse, la ora actuală, un site de poker poate propune chiar și peste o mie de turnee într-o singură zi. În condițiile în care ne referim doar la Texas Hold’em, cel mai popular tip de poker, nu și la celelalte tipuri de joc, precum Omaha, Razz, Stud sau Horse.
Evident, ți se pune la dispoziție și opțiunea jocurilor cash, în cadrul cărora, spre deosebire de turnee, poți părăsi masă când dorești, iar blind-urile rămân fixe. Acestea sunt ideale atunci când nu ai timp sau răbdare să te dedici unui turneu. Da, dacă te hotărăști să le joci trebuie să știi faptul că vin cu un risc financiar sporit și că există șanse mari să dai peste jucători care au atins deja statutul de profesionist.
Turneele Freeroll – o adevărată rampă de lansare
Pentru că sunt gratis, în limita locurilor disponibile, turneele freeroll sunt foarte populare. În ciuda gratuității lor, acestea îți pot aduce premii atractive sau intrarea la diferite turnee eveniment, pentru care în mod normal ar trebui să bagi adânc mână în portofel.
Tratate corespunzător, acest tip de turnee, disponibile pe majoritatea site-urilor de poker de top din România, pot să fie o adevărată rampă de lansare spre pokerul profesionist. Adevărate staruri ale pokerului românesc, precum Răzvan Belea, marele câștigător European Poker Tour 2023, a recunoscut că și-a început cariera de jucător de poker prin intermediul turneelor freeroll.
Evident, timpul a trecut, iar șansele să te întâlnești cu jucători precum Belea, cunoscut în online drept “razviqq”, în cadrul unui turneu freeroll, sunt destul de mici, mai ales că acesta a adunat peste 1.000.000 de dolari din pokerul online.
Dar ideea de bază este altă și anume aceea că acest tip de turnee sunt perfecte pentru jucătorii care vor să se familiarizeze cu ritmul cu care se desfășoară un turneu online, fără să se supună unor riscuri financiare mari și să piardă sume exorbitante la masa de joc, cum a făcut fostul fotbalist Sabin Ilie.
Cum să alegi un site de poker corect și sigur
Varietatea în ceea ce privește tipurile de poker sau turneele este un criteriu extrem de important. Totuși, într-un mediu în care site-urile ilegale se folosesc de bonusuri și de tot felul de promoții sau evenimente atractive pentru a-și atrage victimele, siguranța devine cel mai important criteriu.
Pe teritoriul României, similar cu cazinourile online și cu casele de pariuri, platformele de poker online trebuie reglementate și licențiate de ONJN, principala autoritate în domeniul jocurilor de noroc de pe teritoriul țării. Recunoașterea din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc aduce cu sine un mediu de joc sigur și corect, o chestiune esențială pentru orice activitate care implică tranzacții financiare cu bani reali și prezentarea datelor personale.
Pe lângă evitarea posibilelor fraude, respectarea legislației în vigoare include și supunerea unor testări și verificări periodice asupra sistemului RNG, cel responsabil pentru corectitudinea jocurilor și cel pe care majoritatea platformelor de acest tip îl au de fapt la bază.
Concluzii
Profită de varietatea turneelor pe care ți le oferă site-urile de poker din România! Totuși, nu uită că pokerul, chiar dacă mulți nu îl consideră un joc de noroc, implică, pe lângă luarea deciziilor și inspirația de moment și factorul noroc.
În concluzie, trebuie tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate. Fă tot posibilul să iei părțile bune de la jucătorii profesioniști și să fii disciplinat, să nu îți depășești bugetul stabilit și să îți păstrezi cumpătul în momentele frustrante, care, mai mult ca sigur, vor apărea la un moment dat, mai ales în cursul unui turneu.
0 Comentarii