Web Analytics

Argeșul – sub cod PORTOCALIU de vreme rea! Ce recomandă ISU

de | 15.06.2020 08:48 | Actualitate

Duminică, 14 iunie, începând cu ora 13:00 până luni 15 iunie, ora 03:00, județul Argeș se află sub avertizare meteorologică de cod portocaliu de averse cu caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină.

ISU Argeș recomandă cetățenilor din zonele vizate de codul portocaliu să evite deplasările în perioada de intensitate maximă a fenomenelor meteorologice. Pompierii argeșeni sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din județ.

În scopul prevenirii efectelor negative provocate de instabilitatea atmosferică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeș recomandă cetăţenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru evitarea producerii unor evenimente care vă pot afecta viața și bunurile, pe timpul vântului puternic, a căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice atmosferice, adăpostiți-vă în locuințe sau alte spații închise care să vă asigure protecția și deconectați aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi importante de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale.

Orice situație deosebită generată de fenomenele meteorologice poate fi anunțată în cel mai scurt timp posibil la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii