Web Analytics
scris luni, 27.06.2022

Argeșul, prezență inedită de Ziua Drapelului

Duminică, 26 iunie, reprezentanți ai instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Argeș au avut prezențe inedite care au atras atenția inclusiv la nivel național. Astfel, la invitația prefectului Capitalei, Toni Greblă, peste 150 de elevi și profesori ai Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești și cercetași, cărora li s-au adăugat 50 de elevi de la trei licee din București, au participat la ceremonia oficială organizată cu prilejul Zilei Drapelului Național, ceremonie la care a fost prezent și premierul Nicolae Ciucă, precum și mai multe alte oficialități la nivel național.

Argeșul, prezență inedită de Ziua Drapelului

Citește și: Ceremonie militară și religioasă, de Ziua Drapelului, la Pitești

Beneficiind de sprijinul Consiliului Județean Argeș, îmbrăcați în costume populare, elevii și profesorii Școlii Populare de Arte și Meserii au purtat tricolorul uriaș de 100 de metri în centrul Capitalei. Este același drapel care a fost dus în cele mai cunoscute puncte din Argeș. Printre participanți s-a numărat și Mihnea Negru, cu rădăcini din Lerești, care a purtat cămașa străbunicului său, Ion Negru.

O prezență emoționantă a fost cea a generalului în rezervă Octavian Leru, veteranul de război în vârstă de 103 ani, căruia Alexandra Neagoe i-a pus și cocarda special concepută pentru eveniment.

Citește și: Jandarmii argeșeni au arborat Drapelul Național pe vârful Moldoveanu

Tot ieri, un drapel a fost urcat de Cristian Toma și Dragoș Onea, de la Serviciul Salvamont Argeș, pe acoperișul României: vârful Moldoveanu. A fost modalitatea prin care salvamontiștii argeșeni, împreună cu jandarmii montani (cu care colaborează în acțiunile de salvare), și-au manifestat loialitatea pentru Drapel.

La acțiunea de la București au participat elevii din clasele de Canto Muzică Populară coordonate de profesorii Mihaela Chiritescu Jugaru, Gavrilă Georgiana Loredana, Cristina Voicu și George Mărgineanu, clasa de Canto Muzică Ușoară prof. Alexandra Ana-Maria Tăbuș, clasa de Vioara prof. Iancu Catalin și clasa de Acordeon prof. Dragoș Dinescu și elevilor din Secțiile externe de Dansuri populare și Căluș – Călușarii de la Bârla, instructor Bogdan Panțiru, Ansamblul Doruri de câmpie Hârsești, instructor Loredana Costache, Ansamblul Murgulețu din Popești, instructor Gheorghiţă Iordăchiţă și Ansamblul de dansuri al Căminului Cultural Stolnici, instructor Alin Coandă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...