Au trecut 21 de ani de libertăţi personale şi mâncare neraţionalizată. S-au schimbat multe, argeşenii pot pleca peste graniţă oricând, pot spune orice în public, pot critica, protesta sau înjura pe cine au chef. Au libertatea să-şi gestioneze propria carieră, propria imagine, propria viaţă. Asta ar fi partea bună. Partea proastă este că mulţi dintre semenii noştri s-au mulţumit cu puţin, au risipit sau, dacă vreţi, şi-au bătut joc de capitalul de imagine pe care l-au moştenit în 1989. S-au speriat de branduri precum Dacia, Aro ori FC Argeş, ca să rezumăm, s-au speriat de succes. Sau nu şi-au propus, pur şi simplu, să tindă mai sus. Este un regres dramatic, dar perfect explicabil. Mulţi dintre argeşeni, şi când spunem asta ne referim la toate categoriile sociale, încă n-au ales între tradiţionalele „tunuri” şi investiţiile serioase, pe termen lung. Încă n-au optat pentru modelul occidental, încă oscilează între a da credit profesioniştilor sau vrăjitoarelor. Neplăcută statistică, dar nu surprinzătoare.
Zilele când băieţii visau să ajungă ca Dobrin s-au sfârşit, şi probabil zilele acelea n-or să se întoarcă prea curând. Ceea ce înseamnă, fără îndoială, o schimbare în rău. O schimbare în rău, întrucât băieţii şi-au ales alte modele la care să viseze. Într-un fel este normal să se întâmple asta, din moment ce pe parcursul celor 21 de ani de libertăţi şi mâncare neraţionalizată Argeşul s-a transformat, încet-încet, într-un epicentru al şpăgii şi corupţiei. Gândiţi-vă, numai, că, la începutul anilor 90, în Argeş au funcţionat peste zece jocuri piramidale de tip Caritas. Sau că în aceeaşi perioadă, la Câmpulung, nemţii de la Mercedes erau puşi pe fugă de muncitorii de la Aro. „Nu ne vindem ţara”, nu-i aşa? Mai bine o ducem la fier vechi. Piteştiul a devenit celebru şi pentru bişniţa cu Dacii (vorbim de cele fabricate imediat după revoluţie), şpăgile care se ofereau băieţilor deştepţi de la barieră pentru a pune mâna pe o maşină care cerea service după 20.000 de km, atinsese cote abracadabrante. Nici de criminali în serie nu ne putem plânge, nici de hackeri, la fel cum traficanţi şi consumatori de droguri avem din belşug. Curve şi interlopi, Slavă Domnului! Cu toate acestea, punctul culminant al şarlataniei a fost atins abia în deceniul trecut, atunci când Argeşul a fost zguduit de scandaluri fără precedent ai căror protagonişti au fost poliţişti, oameni de afaceri sau şefi de direcţii deconcentrate. Comisarii Vlăsceanu şi Voinea, Cornel Penescu, Cristian Libertatu sau Aurel Stoian sunt doar câteva dintre personajele care ne-au făcut celebri în toată ţara. Iar tendinţa se păstrează, dovadă că recentul scandal din Ministerul Apărării care s-a lăsat cu arestarea mai multor generali şi ofiţeri s-a declanşat tot în Piteşti. Mai are vreun rost să amintim despre circul creat în jurul arestării lui Constantin Nicolescu sau despre contrabanda cu ţigări? Nu, pentru că le-aţi văzut de curând în prime-time. Trebuie să observăm că toate acestea s-au întâmplat în condiţiile în care poliţiştii şi-au făcut treaba! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă pe şefii Inspectoratului de Poliţie i-ar fi chemat Şoric şi i-ar fi avut în subordine pe ofiţerii şi subofiţerii din Dolj, de exemplu.
Desigur, aici este şi vina şefilor judeţului care, indiferent de culoarea lor politică, şi-au schimbat dramatic felul în care se raportează la argeşeni, din extrema propagandă la extremul dezinteres. Cum să te motiveze imaginea vagă, dezlânată şi stridentă a ceea ce vedem la tot pasul?
Neluţu DINU
0 Comentarii