Pe lângă cei şapte fotbalişti cu experienţă ai FC Argeşului care au fost daţi afară, de curând a venit şi rândul portarului Valentin Coca. Din câte se pare motivul pentru care conducerea FC Argeşului nu-i va mai prelungi contractul goalkeper-ului este acela că şi acesta avea un salariu destul de ridicat în comparaţie cu majoritatea fotbaliştilor alb-violeţi. Chiar dacă surse din cadrul clubului ne-au spus că Valentin era „tot timpul contra celorlalţi şi practic nu făcea echipă”, adevăratul motiv pentru care iniţial a fost trimis la echipa a doua şi apoi a fost suspendat până la expirarea contractului, adică până la 1 ianuarie 2011, este legat tot de bani. Fiind suspendat clubul nu-i mai plăteşte salariul până la sfârşitul anului şi din câte am aflat nici nu se mai intenţionează să se aşeze la masa negocierilor pentru un nou contract. Aşadar, Vali Coca trebuie să-şi găsească echipă până la finalul anului pentru că epoca FC Argeş a apus pentru el.
(M.I.)

Preşedintele Dani Coman, trup şi suflet pentru FC Argeş: „În momentul de faţă nu mă interesează nicio discuţie cu nimeni… Poate fi şi Real Madrid”
După 18 meciuri pozitive, iată că a venit și înfrângerea cu Metaloglobus, scor 2-1. Cum comentați?...
0 Comentarii