La sfârșitul lunii ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 8.244 șomeri (din care 3.844 femei), rata șomajului fiind de 3,63%.
„Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,58%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară crestere cu 0,05p.p”, transmite AJOFM Argeș.
Din totalul de 8.244 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Argeș, 1.831 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 6.413 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.992 șomeri provin din mediul rural și 1.252 sunt din mediul urban.
Citește și: ITM Argeș anunță controale la firmele din județ privind modul de utilizare a echipamentelor de muncă
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 8.244 |
< 25 ani | 963 |
între 25-29 | 577 |
între 30-39 | 1.424 |
între 40-49 | 2.081 |
între 50-55 | 1.717 |
peste 55 ani | 1.482 |
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Argeș (33,18%), urmați de cei cu studii primare (24,73%) și de cei cu studii liceale sau postliceale (17,72%). Șomerii cu nivel de instruire profesional/arte și meserii reprezintă 15,4% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare 3,8%. Șomerii fără studii reprezintă 5,17 % din totalul șomerilor înregistrați.
Citește și: Controverse în cazul Bulevardului „Pardon”: omisiunea Prefecturii şi explicaţia primăriţei Lasconi
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.400 persoane foarte greu ocupabile, 2.928 greu ocupabile, 2.076 mediu ocupabile și 840 persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
0 Comentarii