Web Analytics

Doi argeșeni aflați în stop cardio-respirator au decedat

de | 13.03.2019 11:39 | Actualitate

 

În ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au gestionat 25 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, iar în alte trei situații intervenția a fost asigurată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Astfel, un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor de la Secția de Pompieri Costești a intervenit în localitatea Popești, la un pacient de 71 de ani, care prezenta dureri toracice. În momentul sosirii la spitalul din Costești, pacientul a intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat.

Un echipaj cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit în municipiul Pitești, la Spitalul Județean 2, la un pacient de 61 de ani, aflat în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii