Web Analytics
scris sâmbătă, 19.10.2024

Argeșeanul Dan Nistor poate deveni fotbalistul cu cele mai multe meciuri în SuperLigă

Mijlocașul Universității Cluj a jucat meciul 455 în prima divizie și mai are nevoie de 60 de partide pentru a-l egala pe Dănciulescu.

Argeșeanul Dan Nistor poate deveni fotbalistul cu cele mai multe meciuri în SuperLigă

Originar din Rucăr, Dan Nistor trăiește a doua tinerețe la Universitatea Cluj. Este unul dintre oamenii cheie ai liderului Superligii și a intrat în Top 10 al fotbaliștilor cu cele mai multe prezențe în primul eșalon fotbalistic al României.

Nistor a marcat un gol în meciul cu Oțelul, scor 2-0, din a 13-a etapă a Superligii, într-un moment important pentru cariera lui. Mijlocașul de 36 de ani a jucat partida cu numărul 455 în primul eșalon.

Nistor mai are nevoie de 60 de meciuri pentru a-l egala pe Ionel Dănciulescu, liderul acestei ierarhii, cu 515 partide, scrie fanatik.ro.

În mod normal, dacă va fi sănătos și va continua să joace la același nivel, peste două sezoane, Nistor ar putea fi jucătorul cu cele mai multe meciuri în prima divizie.

Obiectivul ar fi putut să fie atins dacă Nistor ar fi debutat mai repede în primul eșalon. El a făcut-o abia la 22 de ani, sub tricoul celor de la Pandurii. Înainte jucase în liga secundă, la Mioveni, și în liga a treia, la Curtea de Argeș.

De-a lungul carierei sale, Dan Nistor a jucat doar la cinci echipe din prima ligă: Pandurii, Dinamo, CFR Cluj, Universitatea Craiova și U Cluj. În sezonul 2013 – 2014, fotbalistul a evoluat în Franța, la Evian.

Nistor are șase goluri în acest sezon și este pe locul doi în clasamentul golgheterilor.

Citește și: Muscelul Câmpulung a fost zdrobită pe propriul teren

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...