Miercuri, 9 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (17 acte materiale) și accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, din cercetări s-a stabilit că, pe 17 august a.c., un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Bărla, și-ar fi însușit un card bancar dintr-un portofel pierdut de titular într-un supermarket din Pitești, făcând 17 tranzacții cu acest mijloc de plată și cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 750 de lei.
IPJ Argeș reamintește că, la 25 august, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind plasat sub control judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.



























0 Comentarii