Un argeșean de 43 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a încercat să își omoare soția. S-a întâmplat sâmbătă, 6 aprilie, iar femeia a ajuns la Spitalul Municipal Curtea de Argeş cu multiple leziuni la nivelul feţei şi capului.
Citește și: A murit fostul ministru al reformei, economistul Ilie Şerbănescu
„În seara zilei de 06.04.2024 procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor (în varianta violenţei în familie), cu privire la faptul că la aceeaşi dată, o persoană de sex feminin fusese adusă la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, aceasta prezentând multiple leziuni la nivelul feţei şi capului.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, audierii de persoane şi constatărilor medico-legale, efectuate în cursul nopţii de 06/07.04.2024 şi zilei de 07.04.2024, un bărbat în vârstă de 43 de ani, soţul persoanei vătămate, a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi de inculpat în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor (în varianta violenţei în familie)”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş Ulterior, el a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, care a admis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
0 Comentarii