Web Analytics
scris vineri, 28.03.2025

Argeș. Vântul a pus copaci și stâlpi la pământ

Pe fondul avertizării meteorologice sub incidența căreia se află județul nostru, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în mai multe situații cauzate de vântul care suflă cu putere.

Citește și: Piedone a închis două magazine din Pitești. Carne mucegăită și „coaste de porc de pe timpul lui Decebal”

Potrivit celor de la ISU Argeș, în municipiul Pitești, cartierul Găvana, pompierii au degajat tabla de pe acoperișul unui bloc, aflată în pericol de cădere; iar în cartierul Prundu, dar și pe strada Dumbravei, tot de pe blocuri au fost înlăturarate unele elemente de acoperiș a căror instabilitate punea probleme.

De asemenea, în orașul Costești, pe strada Pieței, a fost înlăturată tablă de pe acoperișul unui bloc, ce putea fi smulsă de vânt.

Pompierii au fost chemați să intervină, totodată la un copac căzut pe stradă, care a blocat un sens de circulație pe traseul de la „Cornul Vânătorului” spre Băbana, la altul căzut pe carosabil în cartierul Broșteni din orașul Costești, și la încă unul căzut pe drum, în comuna Recea.

În fine, dar, probabil, nu în cele din urmă, un stâlp din lemn căzut pe carosabil, pe DC105, la Căteasca, a necesitat, de asemenea, intervenția pompierilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...