Web Analytics
scris marți, 14.05.2024

Argeș. Un băiat, o fată și patru infracțiuni!

Luni, 13 mai, polițiștii din Rociu au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, influențarea declarațiilor și furt și au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani și o minoră de 16 ani, ambii din Rociu.

Argeș. Un băiat, o fată și patru infracțiuni!

Citește și: Preotul paroh Ilie Geangavelea a murit într-un accident produs în Costești de un tânăr de 18 ani

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 7-9 mai, cei doi ar fi privat de libertate o fată în vârstă de 18 ani, pe care ar fi ținut-o, împotriva voinței sale, într-un apartament din Pitești – potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.

De asemenea, împricinații i-ar fi sustras telefonul mobil și, prin amenințări cu acte de violență, ar fi constrâns-o să nu sesizeze organele de poliție și să le restituie o datorie fictivă.

Pentru administrarea probatoriului, duminică, 12 mai, polițiștii au efectuat mai multe percheziții domiciliare în municipiul Pitești și în comuna Rociu, ocazie cu care au fost identificate și ridicate bunuri cu valoare probatorie – mai arată sursa citată.

După administrarea probatoriului, la data de 13 mai, cei doi tineri, băiatul de 19 ani, și fata de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca marți, 14 mai, să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...