Web Analytics
scris duminică, 21.04.2024

Argeș. Transportau noaptea lemne fără acte! Surprinși de Poliție

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 19 spre 20 aprilie, echipe alcătuite din poliţiştii din Argeș, alături de specialiști silvici și de la Garda Forestieră, au amendat câteva persoane pentru delicte silvice.

Argeș. Transportau noaptea lemne fără acte! Surprinși de Poliție

Citește și: Angajaţi ai Căilor Ferate, beţi la serviciu

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, un bărbat de 37 de ani, din comuna Berevoești, a fost prins când transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe DN 73, pe raza comunei Mărăcineni. În mașină avea un volum suplimentar de 4,2 mc, peste ceea ce era înscris în avizul de însoțire. A fost amendat cu 3.000 de lei, surplusul de lemn fiindu-i confiscat.

Un alt bărbat, de 23 de ani, din comuna Lerești, transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe același DN 73, pe raza comunei Micești. Avea în mașină, peste ceea ce era înscris în avizul de însoțire, 0,3 metri cubi de lemn. Amenda în cazul lui – 1.000 lei.

În fine, polițiștii au mai depistat un bărbat, de 48 de ani, din Bălilești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza comunei Dârmănești. Conform sursei citate, autoutilitara efectua al doilea transport de material lemnos, în baza aceluiași aviz: în mașină se aflau 2,35 mc de cherestele lăturoaie gorun.

Cel în cauză a fost amendat cu 1.500 de lei, fiindu-i aplicată și măsura complementară de confiscare a materialui lemnos, care a fost predat ocolului silvic competent.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită