În ziua de 06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați de către o femeie din Pitești, cu privire la faptul că un bărbat cu care anterior a avut o relație a amenințat-o cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare cu scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, conform art. 207 din Codul Penal, cercetările fiind efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Citește și: TVR Cultural își reia emisia după zece ani de întrerupere! CNA a aprobat licența de difuzare
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în perioada 04-06 septembrie a.c., un bărbat de 49 de ani, din Negrași, ar fi amenințat persoana vătămată cu moartea, cu incendierea locuinței, cu distribuirea de imagini în ipostaze compromițătoare, având ca scop remiterea sumei de 700 de lei și reluarea relației de concubinaj.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, în baza unui mandat de aducere, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
0 Comentarii