În ziua de 11 ianuarie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteși, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, și au reținut un bărbat de 31 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii ce face obiectul cercetărilor.
Citește și Un nou consilier local PNL la Curtea de Argeș: Maria Dumitrache
Din cercetări s-a stabilit că, în cursul lunii iulie 2022, cel în cauză ar fi primit de la persoana vătămată un autoturism, pentru a se deplasa din municipiul Timișoara în municipiul Pitești, urmând ca ulterior să îl returneze, însă cel în cauză a dispus fără drept de bunul în cauză ca fiind al său, în sensul că, în luna august 2022 l-a înstrăinat pentru suma de 9.500 de euro.
În ziua de 11 ianuarie, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.
0 Comentarii