Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu colegii de la Serviciul Rutier Argeș au verificat, joi, 7 august, pe DN 73, pe raza comunei Mărăcineni, autovehiculele de transport marfă.
Citește și: Piteștean arestat pentru viol săvârșit asupra unei minore:
Concret s-a căutat să se afle modul în care operatorii economici respectă prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 41 din 2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport.
Prin urmare, potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, au fost oprite în trafic și verificate 19 autovehicule, rezultând că 7 autotutilitare/ansambluri auto transportau bunuri din categoria vizată, definite de cadrul legal ca fiind bunuri cu risc fiscal ridicat, fără a fi constatate fapte de natură penală sau contravențională.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri, au fost constatate 8 abateri la regimul rutier, fapte pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2005R privind circulația pe drumurile publice.
0 Comentarii