Web Analytics
scris luni, 20.05.2024

Argeș. Peste 1.000 de persoane, legitimate de polițiști în weekend

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Argeș. Peste 1.000 de persoane, legitimate de polițiști în weekend

Citește și: Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Era însoțit tot de un minor

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. 

Au fost legitimate 1.025 de persoane și au fost verificate 766 de autoturisme.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 457 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 106.000 de lei, dintre care 370 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 59 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Săgeţile statului subteran SORIN ROŞCA STĂNESC

Săgeţile statului subteran

SORIN ROŞCA STĂNESCUPolitică / 12 iulie Sunt produse dovezi peste dovezi, din care reiese că oamenii de bază ai statului subteran au şantajat oameni...

Din ediția tipărită