Web Analytics

Argeș: Noi amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

de | 11.08.2020 14:18 | Actualitate

 

Grupul de lucru constituit în vederea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă prin Ordinul prefectului nr.258/2020 a continuat acțiunile de control.

Astfel, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 678 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost verificate 18 societăți comerciale, 207 de persoane au fost legitimate și 141 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.100 de lei. Totodată, în urma acțiunilor de control efectuate de jandarmi au fost aplicate 7 amenzi contravenționale în valoare de 3500 de lei și un avertisment persoanelor care nu au purtat mască de protecție în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, pompierii argeșeni au verificat 35 de societăți comerciale și 407 persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 36 au fost identificate nerespectând măsurile de protecție individuală în conformitate cu prevederile legale. Au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 1000 lei și 34 de avertismente.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii