Web Analytics
scris joi, 02.02.2023

Argeș. La 79 de ani, un administrator de bloc e judecat pentru delapidare

Polițiștii din Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea procurorului, privind infracțiunile de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Citește și: Câmpulung. Vindea haine contrafăcute. Prejudiciu de peste 13 mii de euro

Cercetările au scos la iveală că, ”în perioada 2014-2019, un bărbat de 79 de ani, din Câmpulung, în calitate de administrator al unei asociații de proprietari, și-ar fi însușit, în interes personal, aproximativ 63.000 de lei, din gestiunea asociației, banii fiind proveniți din retrageri de numerar din contul bancar, precum și din înregistrarea în registrul de casă a unor plăți mai mari față de cele înscrise în documentele justificative care au stat la baza efectuării operațiunii” – potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.

Prejudiciul produs în cauză a fost recuperat în totalitate, prin aplicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată – după cum ne mai informează IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită