La ora 21, IPJ Argeș a transmis o altă declarație de presă, în urma celei mai recente centralizări a incidentelor electorale la nivelul județului Argeș. Potrivit acestor date, de la începerea votării au fost primite 21 de sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral.
Citește și: Argeș. Bărbat amendat cu 3.000 lei; consuma alcool lângă secția de vot
12 dintre aceste sesizări nu s-au confirmat, două se aflau în curs de verificare, iar șase au fost confirmate. Din totalul sesizărilor, una nu a fost de competența structurilor MAI, așa că a fost transmisă către Autoritatea Electorală Permanentă.
În Argeș votarea prin intermediul urnei mobile a fost finalizată.
Totodată, se efectuează cercetări cu privire la două posibile infracțiuni.
Câteva exemple de sesizări:
1. Polițiștii din Topoloveni au fost sesizați, prin 112, de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Topoloveni, care a reclamat că nu ar fi fost lăsat să voteze, pe motiv că s-ar fi aflat în stare de ebrietate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
2. Polițiștii din Rociu au întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot, ca urmare a faptului că o persoană de 82 de ani, din aceeași localitate, ar fi votat în locul unei alte persoane cu același nume, din aceeași localitate, decedată din anul 2022. Verificările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă.
După încheierea procesului de vot, efectivele MAI au misiunea de a asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, precum și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
0 Comentarii