Joi, 16 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Pitești au finalizat cercetările într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și abuz în serviciu.
Citește și: Încă un delict silvic în Argeș! Prins cu lemne fără acte la Berevoești
Despre ce este vorba? Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, o femeie de 53 de ani, din Ciofrângeni, ar fi obținut un credit de la o instituție financiară nebancară din Pitești, prin contrafacerea subscrierii unei alte persoane, respectiv contrafacerea semnăturii privind acordul acestei persoane ca girant pentru un împrumut solicitat de femeia în cauză, prin această modalitate fiind obținut un împrumut de 45.000 de lei.
Cercetările au fost demarate ca urmare a plângerii persoanei vătămate, a cărei semnătură a fost contrafăcută, în împrejurarea în care persoana vătămată a fost somată la plata sumei împrumutate de către femeia de 53 de ani, care nu și-a achitat ratele de împrumut.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată a femeii de 53 de ani.
0 Comentarii