Web Analytics
scris luni, 15.12.2025

Argeș: Doi tineri prinși la furat într-o grădiniță

Polițiștii argeșeni au reținut doi tineri, surprinși în flagrant în timp ce sustrăgeau calorifere dintr-o grădiniță din comuna Moșoaia.  Cei doi provin din comuna Bârla, iar furtul a fost comis pe timpul nopții de duminică spre luni.

Argeș: Doi tineri prinși la furat într-o grădiniță

Citește și: Rodica Stănoiu, avere uriașă și un iubit cu 50 de ani mai tânăr – va fi deshumată după decesul misterios

„Din cercetări s-a stabilit că cei doi tineri ar fi pătruns fără drept în incinta grădiniţei, prin folosirea unei chei adevărate, de unde ar fi sustras trei calorifere din metal. Aceştia au fost depistaţi de poliţişti în timp ce transportau bunurile la un autoturism parcat în apropiere, astfel că au fost conduşi la sediul subunităţii, pentru continuarea cercetărilor”, au transmis polițiștii argeșeni într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, cei doi tineri, de 19 şi, respectiv, 21 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ei sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...