Încă un delict silvic sancționat în Argeș. Duminică, 6 octombrie, polițiștii din Domnești au tras pe dreapta un bărbat în vîrstă de 37 de ani, din Nucșoara, aflat la volanul unei autoutilitare ce transporta material lemnos, pe DN 73, pe raza comunei precizate.
Citește și: Meteo. Temperaturi nefirești în următoarele două săptămâni
Omul a prezentat la control documente prin care atesta transportul a 6,479 mc lemn de foc, de esență fag. Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, la verificările efectuate în aplicația SUMAL 2.0, a rezultat însă că împricinatul nu a respectat obligația de a avea receptorul GPS al dispozitivului mobil deschis sau în funcțiune pe toată durata transportului.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice.
0 Comentarii