Joi, 19 martie, la ședința Colegiului Prefectural Argeș, primarii din județ au fost invitați să vorbească despre cât sunt afectați de noile măsuri impuse de Guvernul Bolojan, în special legate de concedieri.

Unul dintre cei care s-au… răcorit cu acest prilej la adresa politicienilor a fost primarul liberal din Suseni, Radu Doru.
„Vin în această sală cred că din 1993, împreună cu dl primar Bălășoiu de la Rociu – n.r.), cu domnul de la Pietroșani, cu câțiva care mai suntem… Să știți că îmi place că sunt numai oameni tineri la acest pupitru (cu referire, în special, la șefii instituțiilor deconcentrate – n.r.), noi am mai îmbătrânit.
Din păcate, administrația scade. De ce? Din cauza politicului. Pentru că, dacă pe primarul de la Suseni nu-l mai vrea poporul, când vor fi alegeri, pleacă acasă, săru’ mâna, dar un director de deconcentrate este pus acolo politic. Dl Mînzînă a spus că președinții de Consilii Județene n-au avut putere să determine guvernații de orice culoare (la discuțiile cu premierul – n.r.) să aloce bani mai mulți pentru județele unde sunt UAT-uri mai multe.
(…) Ce caută această Anexă 703 în buget? Chiar dacă unii dintre noi ar spune că ne mai dă o fărâmă… Păi, de-asta suntem unde suntem, că întotdeauna la primari se aruncă firimituri. Nu are ce căuta această Anexă 703 în buget ca să fie potoliți anumiți oameni politici, deputați, senatori și cine mai sunt… Să se împartă echilibrat, după formule!
Chiar nimeni nu poate inventa în România un program să se aloce aceste sume, odată pentru totdeauna, pe baza unui program pe calculator, în funcție de drumuri, de populație, de multre lucruiri?!
Vine unul pe sus, era chiar pe la Camera de Comerț acum o idee, că să se desființeze localitățile, să rămână doar una de la 5.000, să se lipească toți. I-am declarat d-lui Dan Stroe (primar la Bradu – n.r.) că de mâine vreau să devin cetățean din Suseni al comunei Bradu din cartierul Suseni… Și domnul primar să-mi facă și mie tot ce are la Bradu… Păi, vă garantez că nu mai câștigă alegerile data viitoare…” – a spus primarul Radu Doru spre deliciul asistenței.
Citește și: Primarul din Bughea de Jos refuză să dea afară 4 angajați. Din calcul îi ies doar 3,6



0 Comentarii