Web Analytics
scris miercuri, 26.01.2022

Argeș: Continuă amenzile pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Peste 300 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, continuă acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Argeș: Continuă amenzile pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Polițiștii argeșeni au desfășurat 29 de acţiuni punctuale, dintre care 25 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. În cadrul acțiunilor au fost verificate 2.391 de persoane, precum și 115 mijloace de transport.

De asemenea, în cele 24 de ore, au fost verificate 119 societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii de protecție.

Citește și Medici de la Curtea de Argeș, Câmpulung și București detașați la secția ATI a Spitalului Județen Argeș

Exemple:

În ziua de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești și ai Biroului Rutier Pitești, care au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmi argeșeni și polițiști locali, au verificat, doar în cadrul acțiunilor, 268 de persoane. În perioada de referință, au fost verificate 39 de societăți comerciale, precum și 11 mijloace de transport persoane.

Cu ocazia acțiunilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, au fost realizate instruiri cu operatorii economici de pe raza municipiului Pitești. În urma abaterilor constatate, polițiștii piteșteni au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.

În ziua de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au legitimat 122 de persoane, au verificat 15 societăți comerciale, precum și 108 mijloace de transport persoane, dintre care 15 au fost mijloace de transport în comun.

De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 de lei, pentru nepurtarea corespunzătoare a măștii de protecție.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Incendiu la Dragoslavele

Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și...

Ultimele articole

CS Mioveni, victorie de moral

Astăzi, în cadrul etapei a 13-a din Liga 2, CS Mioveni a obținut o victorie de moral, pe propriul...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită