Marți, 26 noiembrie, polițiștii din Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, reținând un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Ștefănești.
Citește și: Update. Stațiile ITP lucrează în condiții normale. RAR își cere scuze
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 1 spre 2 martie a.c., în jurul orei 23:00, cel în cauză ar fi agresat o femeie pe scara blocului, după ce aceasta i-ar fi reproșat că ascultă muzică la volum ridicat – după cum se arată într-un comunicat al Biroului de presă al IPJ Argeș.
De asemenea, pe 23 octombrie a.c., în jurul orei 12:00, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, cel în cauză l-ar fi agresat pe un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În aceeași zi, el a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cel în cauză a fost încarcerat.
0 Comentarii