Web Analytics
scris joi, 06.10.2022

Argeș. A furat o butelie din casa unui bărbat

În ziua de 05 octombrie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o femeie vârstnică din Costești, cu privire la faptul că în cursul nopții precedente i-ar fi fost sustrasă o butelie de aragaz.

Argeș. A furat o butelie din casa unui bărbat

Citește și: S-a deschis târgul de toamnă al Piteștiului. Uite cine a venit să bea must și să cumpere câte ceva proaspăt!

Din primele cercetări s-a stabilit că în cursul nopții de 04 spre 05 octombrie, persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate prin escaladarea gardului, iar dintr-o anexă ar fi sustras o butelie GPL, care era conectată la un aragaz.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind desfășurate de polițiștii de investigații criminale.

În scurt timp, în urma celor constatate, polițiștii Formațiunii de Ordine Publică din cadrul Poliției Orașului Costești au identificat un bărbat de 31 de ani, din aceeași localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii.

Bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

În urma administrării probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

A murit Mihai Leu

O nouă veste tragică zdruncină sportul românesc! Mihai Leu, fostul mare campion de box al...

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită