Web Analytics
scris marți, 15.11.2022

Argeș. 57 de persoane au lucrat „la negru”, în luna octombrie

ITM Argeș a efectuat, în total, în luna octombrie, 314 controale la firmele din județ. În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, în luna octombrie 2022, ITM Argeş a efectuat un număr de 169 de controale. Astfel, la 16 angajatori sancționați, au  fost  depistate ca  prestând  muncă  nedeclarată  un număr de 57  persoane. Valoarea amenzilor aplicate este de 820.000 lei.

Argeș. 57 de persoane au lucrat „la negru”, în luna octombrie

De asemenea, inspectorii în muncă mai transmit că în domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat un număr de 169  de controale,  s-au aplicat  49 sancţiuni, din care 37 amenzi în valoare totală de 863.500 lei.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe: 

– comerț, transport, confecții, prelucrare lemn, construcţii, restaurante, baruri, service auto, spălătorii auto, plasare forță de muncă.

Principalele deficiențe constatate:

– primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractul individual de muncă, neeliberarea adeverinţei de vechime.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...