Cele mai recente date furnizate de către Direcția Județeană de Statistică Argeș, privind luna iunie, se referă și la… starea civilă.
Citește și: SJU Pitești devine Centru Regional de Screening pentru Cancer
Potrivit sursei citate, în luna iunie a acestui an, la oficiile de stare civilă au fost încheiate și înregistrate 376 căsătorii, cu 100 mai multe (+36,2%) față de luna mai 2024.
Comparativ cu luna iunie 2023, numărul căsătoriilor încheiate și înregistrate a crescut cu 66 (+21,3%) – mai arată sursa citată.
Datele statistice mai relevă faptul că, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, în luna iunie au fost pronunțate 12 divorțuri, cu 24 mai puține față de luna mai a acestui an și cu 76 mai puţine faţă de luna iunie 2023.
Conform legii precizate, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi.
Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.
0 Comentarii