Web Analytics

Argeș. 113 profesori au promovat examenul de definitivat

de | 4.08.2022 19:35 | Actualitate, Cultură, Home

ISJ Argeș transmite că 113 profesori au promovat examenul de definitivat. Dintre aceștia, doar doi au obținut nota 10, după contestații. 

“Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), în județul Argeș, după soluționarea contestațiilor, este 69,33% (în creștere cu 3,69 puncte procentuale, comparativ cu rezultatele inițiale – 65,64).

Citește și: TITULARIZARE 2022: Începe proba scrisă a examenului

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse, 113 de candidați au fost promovați, având medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 107 de candidați.

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune, în județul Argeș au fost prezenți 171 de candidați (96,06 %). Dintre aceștia, 8 candidați s-au retras; nu au fost candidați eliminați și nici lucrări anulate în centrele de evaluare.

Citește și: Argeș: Au fost publicate rezultatele finale ale examenului de Evaluare Națională, iunie 2022

Astfel, din totalul celor 163 de candidați cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 113 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 (opt) – 10 (zece). Dintre aceștia, 2 candidați au fost notați cu 10, iar 7 candidați cu note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 47 de candidați au nota la examen între 5 și 7,99.

În urma contestațiilor depuse (40), au fost modificate rezultatele finale ale examenului pentru 38 candidați. Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 4 august 2022, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat.”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Arges, printr-un comunicat de presă. 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *