Web Analytics

Arest preventiv pentru polițistul din Brașov care vindea droguri

de | 8.09.2023 20:24 | Actualitate, Home

Un polițist din Brașov, implicat în traficul de droguri, a fost reținut și urmează să fie în arest pentru o durată de 30 de zile, potrivit DCnews.

Citește și: Un tren CFR a ratat gara în care trebuia să oprească

Acesta a fost prins în flagrant în timp ce vindea substanțe interzise, purtându-și uniforma polițienească, într-un spațiu situat între blocuri. Polițistul era un membru activ al unei rețele de trafic de droguri responsabilă de distribuirea de substanțe ilegale în întreaga zonă Brașovului.

„Instanţa a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor pentru 30 de zile începând cu data de 8 septembrie până în data de 7 octombrie. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare”, au transmis reprezentanţi ai Tribunalului Braşov.

Cele opt persoane, printre care şi un fost poliţist, au fost reţinute joi pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără de drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, DIICOT Braşov.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *