Prima ediție am fost acolo! La Voina, acum trei ani. Anul trecut, la Nucșoara, am lipsit, însă acum nu a fost de ratat ediția a treia a ”Făgăraș Fest”. Singurul festival itinerant din România dedicat naturii, munților și comunităților de la poalele acestora, așa este prezentat, însă mie îmi place să folosesc ideea aia directă, cu oamenii și natura în festival.
Pe Valea Avrigului, sub Făgăraș, a fost sărbătoarea. Obișnuința unei locații permanente pentru mine m-a făcut să alunec puțin spre confuzie și către o întrebare absurdă: de ce munții sunt la sud? Și cu Oltul la nord, pe deasupra! Însă munții au fost peste tot în cele trei zile de festival, nu doar într-un punct cardinal. Au fost și pe scenă, aduși în atenție de filmul documentar ”România sălbatică”, și pe pajiștea cailor de la Brândușa, acolo unde roadele Făgărașului au fost oferite spre încântarea pofticioșilor, și în amănuntele oferite vizitatorilor de către Georgiana Andrei, specialist în comunicare la Fundația “Conservation Carpathia”. Și asta fiindcă festivalul a fost organizat de “Carpathia”, împreună cu “ProPark”, Fundația pentru Arii Protejate, cu finanțare din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature, și cu sprijinul Fundației “Arcadia”, prin programul Endangered Landscapes Programme, al Fundației OAK și eMAG. Și a fost deschis de reprezentanții organizatorilor, Victoria Donos, director comunicare la FCC, și Mara Bulea, manager de proiect la “ProPark”.
Citește și Fundația Conservation Carpathia: Turma din munții Făgăraș s-a înmulțit cu trei noi pui de zimbru!
Festival de poveste, film, drumeție, cântec și expediții în natură
Trei zile și două nopți, așa, ca-ntr-o poveste, a durat festivalul. Prima seară a fost dedicată filmului vizionat în aer liber, așezați pe baloți de paie, asta după ce am reușit să ne culcușim lângă râul Avrig, cu ajutorul Alexandrei Țenea, de la FCC. ”România sălbatică” a regizorului Dan Dinu și coproducătorului Cosmin Dumitrache este un documentar de care nu scapi dacă-i vezi primele cadre ilustrate muzical aproape de hipnoză. Câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film “Transilvania TIFF” 2021 și a cinci Premii “Gopo” în 2022, filmul a fost prezentat pentru a doua oară la ”Făgăraș Fest” și a constituit o nouă ocazie ca realizatorii să discute cu spectatorii despre aventura de peste trei ani a producerii acestuia.
Cu munții în spate, scena fiind încadrată de vârfurile Negoiu și Suru, au concertat a doua seară Taraful de la Vărbilău și The Mono Jacks, petrecerea întinzându-se în noapte cu UFe & Bully DJ Sets. Iar atmosfera de sărbătoare nu a lipsit nici în ziua de duminică, atunci când folclorul a fost reprezentat de ansambluri și grupuri precum „Hora de la Rusca”, „Doruleț”, „Purtata Avrigului”, dar și de soliști locali.
Au fost mii de oameni la festival și mulți dintre ei nu au fost doar simpli spectatori, ci au participat efectiv la experiența interacțiunii cu muntele. Au fost în drumeție, în tururi ghidate de specialiști despre animale, plante și păsări, copiii s-au bucurat să fie implicați în diverse activități. S-a mers pe urmele animalelor sălbatice, cu Ochilă după păsări, la Peștera Mare de la Fața Varului, dar și după flori. Cine a obosit a putut zăbovi la Șezătoarea din Avrig. Sau la atelierele de explorare și joacă pentru copii ori la câștigarea premiilor la quizul despre plante și animale.
Citește și Conform unui studiu al „Conservation Carpathia”, în Făgăraş sunt 17-18 urşi/100 km pătraţi
Citește și Conservation Carpathia construiește, la Nucșoara, un centru de zi destinat copiilor din mediul rural
Bere artizanală și vizită la muzeul din Avrig
S-a ieșit și în oraș. Pe căldura cea mare, o bere artizanală a fost visul oricărui doritor de răcorire, nu răcoritoare. Cu un preț, totuși, adică vizitarea fabricii de bere ”Augusta”, cu patronul Costin Bădilă drept ghid, un personaj lângă care ai sta zile întregi să bei bere și să-l asculți. Ca și lângă Maria Grancea, de la Muzeul Avrig, însă fără bere. Poate cu un pahar alături, un pahar de plat de aldămaș făcut la Fabrica de sticlă Avrig. Cea mai veche fabrică de sticlă din țară, căzută acum doi ani victimă a pandemiei de coronavirus. Nu s-au infectat angajații, doar că avea comenzi din domeniul Horeca, însă totul s-a închis atunci și lipsa clienților a stopat activitatea fabricii.
La anul va fi ediția a patra a ”Făgăraș Fest”. Deocamdată nu se știe unde: pe versantul sudic, cu munții la nord, sau pe cel nordic, cu masivul la sud. Cert este faptul că festivalul crește de la an la an. Și crește și interesul celor care se bucură acolo față de munte, natură și tradiție. Așa se explică faptul că am auzit clar cum unii dintre participanți s-au declarat “fani ai «Carpathiei»”. Adică urmăresc și apreciază ceea ce Fundația ”Conservation Carpathia” face pentru conservarea și promovarea naturii, a muntelui în special, și a comunităților de sub vârfurile Făgărașului.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Bucătărie, poveşti cu zimbri şi multă istorie în jurul ceaunelor de la Făgăraş Fest
Fundația “Conservation Carpathia” face numai lucruri bune in Arges. Pacat ca se gasesc detractori sa o critice pe nedrept. Dintre acesti detractori multi sunt membrii in obsti, cu interese in defrisarea ilegala a padurilor din muntii Argesului. Adica niste infractori….