Web Analytics
scris luni, 16.05.2022

Aproape 3.000 de americani au vizitat Ambasada României cu ocazia EU Open House 2022

      Aproape 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite ale Americii, sâmbătă, 14 mai 2022, cu ocazia „EU Open House” (“Ziua Porților Deschise”), cel mai mare eveniment de diplomație publică organizat la Washington de către ambasadele țărilor membre ale Uniunii Europene.

Aproape 3.000 de americani au vizitat Ambasada României cu ocazia EU Open House 2022

Citește și: Ministerul Dezvoltării: Peste 500 milioane de euro, accesaţi în prima oră de la lansarea apelurilor de proiecte pentru Fondul Local din PNRR

Publicul a avut ocazia să afle informații inedite despre obiceiurile de primăvară românești, vizitând expoziția “Romanian Spring Traditions”, organizată de HORA – Heritage Organization of Romanian Americans in Minnesota. De asemenea, au putut urmări spectacole de muzică și dansuri populare tradiționale românești susținute de Carpathia Folk Dance Ensemble și Andreea Rebăltescu-Coca, în cadrul cărora au fost antrenați și vizitatorii care au dorit să învețe pașii de dans. Un succes aparte l-a avut degustarea de produse tradiționale românești, cu această ocazie doritorii putând încerca celebrii mititei românești.

Informații de context

            „EU Open House” (“Ziua Porților Deschise”) este un eveniment prin care statele membre UE și Delegația Uniunii Europene la Washington sărbătoresc Ziua Europei. Cu această ocazie, ambasadele statelor Uniunii Europene și Delegația Uniunii Europene în SUA își deschid ușile pentru publicul american, oferind vizitatorilor o privire în interiorul misiunilor și oportunitatea de a cunoaște patrimoniul cultural și tradițiile naționale ale statelor membre.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...