Zi de sărbătoare pentru aproape un milion și jumătate dintre români. Sâmbătă, credincioșii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, iar cei care le poartă numele își celebrează onomastica.

În total, peste 1.470.000 de persoane din România poartă nume inspirate de cei doi arhangheli, atât în formele tradiționale, cât și în variante derivate.
Cei mai numeroși sărbătoriți sunt bărbații care poartă numele Mihai (aproximativ 366.600) sau Gabriel (peste 335.000). Alți peste 61.000 de români se numesc Mihail, iar câteva zeci poartă forme mai rare, precum Mișu, Mihu sau Mihalcea.
În rândul femeilor, cele mai frecvente prenume sunt Mihaela – purtat de circa 367.500 de persoane – și Gabriela, întâlnit la aproape 258.000 de românce. Există și forme mai puțin obișnuite, precum Gavrila, Michi sau Mișa.
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril este una dintre cele mai importante din calendarul creștin ortodox și reprezintă, totodată, una dintre zilele cu cei mai mulți români aniversați.




0 Comentarii