Comunicat de presă
Alianța Pentru Patrie cere Guvernului României să răspundă urgent cu privire la situația creată de creșterea Robor la un indice de 8,16%, și ce are de gând să facă pentru ca sute de mii de români să nu rămână fără case, și alte sute sau chiar mii de firme românești să nu intre în faliment?!
Și ca exemplificare concretă, reamintim că prin Programul ”Prima Casă” implementat de Liviu Dragnea, în România sunt peste jumătate de milion de credite cu dobânda calculată în funcție de Robor. Și pentru că Guvernul României și B.N.R. au modificat din mers condițiile de creditare, de la dobânzile fixe s-a ajuns ca Programul „Prima Casă” să însemne credite în lei cu dobândă variabilă, calculată la 3% marja băncii, plus Robor.
Citește și: Activiştii APP au activităţi politice chiar şi pe caniculă
De la începutul acestui an, Roborul aproape că s-a triplat. Iar de la demararea Programului ”Prima Casă” a crescut de peste 7 ori!!! Consecința este că în curând românii nu vor mai putea să-și achite ratele bancare, vor rămâne fără locuințe. Acest lucru dorește guvernul?!
Desigur, în prezent guvernul beneficiază și de susținerea haștagiștilor de tip rezist și a neomarxiștilor, care pe vremea guvernării echipei lui Liviu Dragnea, adică Orlando Teodorovici, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu și toți ceilalți, au ieșit în stradă la comandă și au clamat că Roborul crescuse cu 0,02%!!
În prezent și susținătorii voștri haștagiști, reziști și neomarxiști riscă să rămână pe drumuri.
Cerem Guvernului României să spună care este rata adevărată a inflației?
Cerem Guvernului României să ne spună dacă ordinul dat de către Comisia Europeană prin care cere ca ”sprijinirea Băncilor să fie politică de stat”, se aplică și în România, indiferent de consecințele dezastruoase pe care le vor suporta românii.
Citește și: APP Argeş a lansat campania „Ajută un român
În ultima perioadă, Băncile, companiile furnizoare de electricitate și gaze au înregistrat în bilanțurile lor, profituri care s-au dublat și chiar triplat! Sunt singurele profitabile în legislația practică economică implementată de guvern.
Reamintim că Guvernul României este obligat să răspundă public la toate aceste întrebări, și cât mai repede, mai ales că toți specialiștii și chiar B.N.R. spun că Roborul va mai crește, ca și rata inflației.
Codrin Ștefănescu – Secretar General A.P.P.
0 Comentarii