Au fost mari probleme cu alimentarea cu apă a mățăuanilor anul trecut! În zonele din comună în care există rețea au fost perioade în care furnizarea apei s-a făcut doar într-o zi pe săptămână, iar cei care foloseau fântânile au fost puși în situația locuitorilor din zone deșertice, seceta lipsindu-i de apă. Situația poate fi evitată începând din acest an, în condițiile în care administrația din Mioarele, condusă de primarul Gheorghe Şucu (foto), a obținut finanțarea necesară pentru a realiza infrastructura necesară asigurării apei potabile tuturor oamenilor din comună.
Practic, rețeaua de la Mioarele va fi o continuare a rețelei de apă a municipiului Câmpulung. Și apa chiar de la Câmpulung va veni, astfel că localitatea rurală se va alătura celorlalte cinci comune muscelene în care se ocupă de serviciul de apă și canalizare Edilul CGA Câmpulung.
C.I.B.
Citește și Noi investiţii atrase de primari PNL în Argeş: 18 milioane lei pentru Bughea de Sus şi Mioarele
Citește și Ion Georgescu s-a întâlnit cu Mircea Drăghici la ora de mişcare de la Penitenciarul Mioveni
0 Comentarii