Web Analytics

Ansamblul „Doruleţul” de la Şcoala „Tudor Vladimirescu”, primele locuri la festivalurile-concurs de colinde

de | 23.12.2021 12:58 | Cultură, Actualitate

Având deja renume în competițiile de profil din țară și din străinătate, Ansamblul „Dorulețul” al Şcolii gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești a avut o lună încărcată de evenimente, dar și de… recompense în premii pe măsura muncii micilor artiști și a dascălilor lor. Astfel, la începutul lunii s-a derulat la Curtea de Argeș Concursul „Crăciunul în culorile României”, unde ansamblul „Dorulețul” a ocupat primul loc al podiumului, iar pe locul doi, la interpretare individuală, s-a plasat talentatul Yris Barbu, membru al corului. Pe 14 decembrie, la Valea Iașului s-a desfășurat încă o ediție a Festivalului de Colinde și Tradiții „Hristos se naște, Slăviți-l!”.

Citește și Corul „Doruleţul”, concert la Sala Palatului

În cadrul acestuia, ansamblul a ieșit din nou pe primul loc la interpretare individuală, pe locul doi situându-se Miruna Olteanu și Daria Metehoiu. Copiii de la „Tudor Vladimirescu” au primit invitații și au cântat bucuroși și la spectacolul dedicat colindelor de la Filarmonică, precum și marți, 21 decembrie, la Primăria Pitești. Mădălina Barbu, profesor coordonator și dirijor al corului, spune: „Suntem mândri de rezultatele obținute și suntem recunoscători domnului deputat Nicolae Georgescu, fost director al școlii, precum și actualei directoare, d-na Magdalena Crivac, care ne sunt tot timpul aproape”.

Citește și Ansamblul coral „Doruleţul” al Şcolii Tudor Vladimirescu din Piteşti, la Gala Cantus Mundi

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole