Web Analytics

ANM: Prognoza meteo pentru perioada următoare – Ce au anunțat meteorologii

de | 18.07.2021 08:26 | Actualitate, Politica si Administratie

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat estimările meteo pentru perioada 12 iulie – 9 august. Temperaturile vor fi mai ridicate decât ar trebui în luna iulie, iar de la începutul lunii august ele devin apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi cele normale pentru această perioadă, ușor excedentare pe parcursul lunii iulie.

12 – 19 iulie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice, centrale și nordice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de vest a țării, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în zona Carpaților Orientali și în estul Carpaților Meridionali.

19 – 26 iulie

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sud-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.

26 iulie – 2 august

Cu excepția regiunilor sud-estice și a extremității de sud a teritoriul, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, în toate regiunile.

2 – 9 august

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

În municipiul Pitești, duminică, temperatura maximă se va situa în jurul a 33 grade Celsius iar cea minima în jurul a 20 grade Celsius. Mâine, pe tot parcursul zilei vremea va fi caniculară.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii