Web Analytics
scris marți, 30.01.2024

Angajatorii pot primi amenzi drastice pentru neinstruirea ssm a salariaților

Potrivit prevederilor art.20 din Legea nr.319/2006 privind Securitatea și Sănătatea în Muncă, actualizată Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:

Angajatorii pot primi amenzi drastice pentru neinstruirea ssm a salariaților

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;

c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;

d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

e) la executarea unor lucrări speciale.

Instruirea trebuie să fie adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri, periodică şi ori de câte ori este necesar.

Nerespectarea dispozițiilor legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

Citește și ITM Argeș, amenzi în saloanele de frumusețe

„Rolul instruirii privind securitatea și sănătatea în muncă este acela de a-i învăţa pe lucrători să respecte, în timpul desfăşurării procesului de muncă, prevederile cuprinse în instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă şi în alte regulamente, normative interne. Totodată, trebuie subliniată necesitatea ca angajatorii, lucrătorii serviciilor interne şi externe de prevenire şi protecţie să nu se mulţumească cu verificarea periodică a fişelor individuale de instruire, ci să participe efectiv la şedinţele de instruire a lucrătorilor, mai ales la locurile de muncă unde condițiile de muncă deosebite o cer. Această participare contribuie la rezolvarea cu mai multă operativitate a unor deficienţe ce se manifestă în multe cazuri în modul de expunere a instruirii şi întăreşte totodată spiritul de răspundere al celor ce au datoria de a organiza şi efectua instruirea lucrătorilor” arată, într-un comunicat de presă, inspectorul șef al ITM Argeș, Anița Neacșu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *