Web Analytics

Angajaţii Groupe Renault România s-au mobilizat la linia de start a curselor Casiopeea

de | 2.10.2017 13:26 | Actualitate

cros daciaSâmbătă, 30 septembrie, peste 500 de angajaţi ai Groupe Renault România (din Mioveni şi Bucureşti) şi familliile acestora s-au alăturat luptei împotriva cancerului de sân. Aceştia au participat la cursele Casiopeea, marşul şi crosul organizate la Bucureşti, în Parcul Tineretului, de către asociaţia cu acelaşi nume.

 

Cu fondurile strânse din taxele de participare vor fi achiziţionate proteze mamare, iar acestea vor fi donate femeilor care au suferit o intervenţie chirurgicală (masectomie).

De şapte ani, compania se alătură acestei cauze umanitare, susţine prevenţia şi stilul de viaţă sănătos. La fiecare dintre cele şapte ediţii, Groupe Renault România a obţinut premiul I la Crosul roz Casiopeea, secţiunea Corporate Challenge. În total, 3.500 de persoane, angajaţi şi familiile lor, au promovat activitatea sportivă şi beneficiile acesteia pentru o viaţă de calitate.

Crosurile Casiopeea sunt susţinute de numeroase companii cu activităţi în România. Potrivit regulamentului organizatorului, Groupe Renault România a achitat taxa de participare pentru toţi angajaţii înscrişi, dar şi pentru membrii familiilor acestora.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole