Web Analytics

Angajații din poliție și din penitenciare amână protestele din fața sediului PNL

de | 19.04.2022 08:16 | Actualitate, Economie, Politica si Administratie

Dialogul social deblochează criza dintre PNL și reprezentanții angajaților din poliție și din penitenciare 

În urma discuțiilor purtate cu reprezentanți ai Partidului Național Liberal (PNL), Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Polițiștilor – SIDEPOL au decis să amâne organizarea protestului anunțat pentru data de 19.04.2022, în fața sediului central al partidului.

Citește și: Poliţia Animalelor cercetează la Stâlpeni cazul uciderii, cu cruzime, a unui câine

În data de 19.04.2022, în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților se dezbat amendamentele la proiectul legislativ Pl-x nr. 52/2022 privind adoptarea OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ordonanță care a înghețat salariile și pensiile românilor în plină criză a scumpirilor și a creșterii facturilor la energie electrică și la gaze naturale. Votarea amendamentelor ar reduce discriminările salariale la care sunt supuși polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare față de ceilalți angajați din sectorul public. 

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Polițiștilor – SIDEPOL consideră că aprobarea OUG nr. 130/2021  în forma sa inițială, adoptată de Senat reprezintă o subminare a forțelor de ordine din România. Prin măsura luată, Senatul a făcut sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională neatractiv din punct de vedere salarial pentru cetățeni. Practic, dacă proiectul de lege ar trece de Camera Deputaților (for decizional) în forma adoptată de Senat, ar conduce la deprofesionalizarea poliției, armatei și penitenciarelor, întrucât ar elimina concurența la angajarea în sistem.

Lipsa de investiții în calitatea umană și în calitatea serviciilor oferite de poliție, armată și penitenciare se va răsfrânge în mod cert asupra cetățeanului român, care, pe termen mediu și lung, va deconta măsurile luate de clasa politică. Un polițist, un militar sau un polițist de penitenciare mediocru nu poate garanta românilor siguranță și încredere.

Citește și: Agentul imobiliar i-a dat de gol pe patroni: blocul Titidan are 11 etaje şi nu 10, cum scrie în autorizaţie

Prin urmare, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Polițiștilor – SIDEPOL atrag atenția deputaților că eventualele decizii înțelepte ale acestora în legătură cu proiectul legislativ Pl-x nr. 52/2022, luate în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților vor conduce la creșterea siguranței cetățenilor și vor contribui la zădărnicirea infracționalității în România. 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *