Web Analytics
scris marți, 22.10.2024

Angajați ANPC suspectați că au luat mită ca să nu amendeze neregulile depistate

Procurorii DNA fac percheziții în două județe într-un dosar în care angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului sunt suspectaţi că au primit bani în perioada 2023 – 2024.

Citește și: Un bebeluș de 3 luni a murit din cauza unei infecții luate în spital, în timp ce aștepta să fie operat la inimă

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2023-2024. În cursul zilei de 22 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, a transmis, marţi, DNA.

Instituţia a precizat că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Citește și: 13 mașini care staționau, lovite de o șoferiță care a pierdut controlul volanului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...