Web Analytics
scris miercuri, 09.11.2016

Angajări, retehnologizare, renovări şi creşterea capacităţii de producţie la Micromotoare

Ieșită definitiv din umbra erei Copos, fabrica de motoare electrice Nidec Motor Corporation România, fostă Ana IMEP, pare că a intrat într-o epocă a relansării și a revenirii la ceea ce a fost în vremurile sale de glorie. Se fac angajări, se renovează și reamenajează spații de producție și chiar se aduc utilaje noi. „Da, este adevărat, lucurile merg bine, am ajuns deja la 450 de angajați de la 250 și s-a adus o linie de producție nouă pentru care acum se amenajează spațiile necesare. Avem toată încrederea că noua administrație își va duce la îndeplinire planul de investiții și de mărire a capacității de producție anunțat”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș, liderul sindical Florian Stănculescu. Încă din luna august, la doar două luni de la preluarea oficială a fabricii, japonezii de la Nidec au anunţat un plan de investiţii semnificative în unitatea de producţie de la Piteşti. Ei urmează în acest fel să extindă capacitatea de producţie a fabricii, potrivit unui document oficial. Valoarea totală a investiţiei este de 76 de milioane de lei (17 milioane de euro). O parte din bani provin de la compania-mamă, filiala locală accesând un împrumut intragrup. Reamintim și că proiectul Nidec s-a numărat printre cele 30 de dosare respinse de guvern dintr-un total de 36 de proiecte pentru care s-a solicitat ajutor de stat.
Florin Silvestru

Angajări, retehnologizare, renovări şi creşterea capacităţii de producţie la Micromotoare

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...