ANAF a controlat în primele cinci luni ale acestui an peste 12.100 de contribuabili și a aplicat amenzi și confiscări de circa 364 milioane de lei, se anunță într-un comunicat de presă.
Astfel, sancțiunile contravenționale (amenzi și confiscări) au fost următoarele:
– 314.385.612 lei implicații fiscale (estimate în cadrul a 1.089 procese-verbale de control),
– 49.736.940 lei sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări), respectiv:
– 33.090.839 lei amenzi contravenționale aferente unui număr de 5.339 amenzi, au fost aplicate și 424 avertismente;
– 16.646.101 lei confiscări de numerar, venituri din activități ilicite și bunuri.
Citește și: Șeful ANAF mulțumește contribuabililor care și-au plătit taxele și impozitele
Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 72 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 196.167.167 lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cauzelor investigate, au fost dispuse 39 de măsuri asiguratorii în sumă de 32.223.385 lei.
Suspendări de activitate au fost dispuse la un număr de 186 contribuabili, din care 168 contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (153 suspendări pentru nedotare AMEF, 14 suspendări pentru neutilizare AMEF) și 19 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015, potrivit economedia.ro.
Citește și: ANAF anunță controale în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune
Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate, structurile DGAF au propus pentru declarare în inactivitate fiscală un număr total de 25 contribuabili, fiind emise avize în acest sens, comunicate organelor fiscale competente.
0 Comentarii