De aproape o săptămână, la Direcția Silvică Argeș se află o echipă a Corpului de Control al Ministerul Apelor și Pădurilor. Este vorba despre una dintre cele mai ample sesizări de până acum vizavi de jongleriile cu terenurile statului și are un număr record de pagini, numărând aproape 700 de file. Principalul aspect semnalat în această plângere este un schimb de terenuri având ca scop trecerea actualului teren, unde în prezent s-a amenajat Parcul Lunca Argeșului, de la Direcția Silvică la Primăria Pitești. Situația este cu atât mai complicată cu cât, după cum se știe, investiția din Lunca Argeșului s-a făcut din fonduri europene, sumele ridicându-se la aproximativ 10 milioane euro. Ba unde mai pui că stufoasei plângeri cu privire la prezumtiva măgărie i s-au mai adăugat alte câteva, făcute de angajații direcției, care au avut câte ceva de spus împotriva șefului Armand Chiriloiu și care au profitat de prezența reprezentanților guvernamentali pentru a-și spune oful.

Averi pierdute la Câmpulung
Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...
0 Comentarii