Web Analytics
scris miercuri, 25.10.2017

Amplă verificare la Direcţia Silvică. Corpul de Control al ministrului a picat pe capul lui Chiriloiu

2 chiriloiuDe aproape o săptămână, la Direcția Silvică Argeș se află o echipă a Corpului de Control  al Ministerul Apelor și Pădurilor. Este vorba despre  una dintre cele mai ample sesizări de până acum vizavi de jongleriile cu terenurile statului și are un număr record de pagini,  numărând aproape 700 de file. Principalul aspect semnalat în această  plângere este un schimb de terenuri având ca scop trecerea actualului teren, unde în prezent s-a amenajat Parcul Lunca Argeșului, de la Direcția Silvică la Primăria Pitești. Situația este cu atât mai complicată cu cât, după cum se știe, investiția din Lunca Argeșului s-a făcut din fonduri europene, sumele ridicându-se la aproximativ 10 milioane euro. Ba unde mai pui că stufoasei plângeri cu privire la prezumtiva măgărie i s-au mai adăugat alte câteva, făcute de angajații direcției, care au avut câte ceva de spus împotriva șefului Armand Chiriloiu și care au profitat de prezența reprezentanților guvernamentali pentru a-și spune oful.

Amplă verificare la Direcţia Silvică. Corpul de Control al ministrului a picat  pe capul lui Chiriloiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...