„A scris pe loc o poezie, în cartea de onoare a Institutului Pomicol Mărăcineni” Fost director, ani la rând, al Institutului Pomicol de la Mărăcineni, profesorul Ilarie Isac ne-a călcat pragul redacţiei, chiar a doua zi după înmormântarea lui Adrian Păunescu. Profesorul ne-a adus un coş cu mere şi o poezie în manuscris pe care marele poet a scris-o în cartea de onoare, la ultima sa vizită la Institutul Pomicol de la Mărăcineni. Doctorul în pomicultură Ilarie Isac ne-a spus că Adrian Păunescu a iubit atât de mult merele, încăt a propus la un moment dat înfiinţarea unei Academii a Mărului. Am profitat de ocazie şi am realizat un scurt interviu cu profesorul Isac despre cum l-a cunoscut pe Adrian Păunescu şi despre legăturile acestuia cu judeţul Argeş.
# Dle profesor, când l-aţi cunoscut pe poet?
– Pe maestrul Adrian Păunescu l-am cunoscut în 1973 şi, de atunci până în prezent, cred că am avut zeci de întâlniri cu dumnealui. Am discutat foarte multe lucruri şi pot să spun că m-a impresionat încă de la prima întâlnire. Dumnealui a venit de multe ori în casa mea, iar eu am fost de mai multe ori acasă la maestru. Îmi cunoştea foarte bine familia, iar eu, la rândul meu, îi cunoşteam foarte bine membrii familiei sale.
# Spuneţi-ne un episod memorabil din desele dvs întâlniri cu Adrian Păunescu.
– Am unul, dar permiteţi-mi să vă citez mai întâi din ceea ce am aşternut pe hârtie, în urmă cu câteva zile, după ce poetul s-a stins din viaţă, pentru că are legătură şi cu ce m-aţi întrebat: „7 noiembrie 2010, Piteşti, Calea Bucureşti, Nr.2. Consemnez cele ce urmează la această masă, la care, în anul 1978, de Sfintele Paşti îl aveam ca oaspete pe poetul Adrian Păunescu, depus în acest moment, în sicriu, la Ateneul Român. Peste câteva ore se va aşeza în locul de veci, pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Belu din Bucureşti. A pornit pe cărarea stelelor vineri, 5 noiembrie, la orele 7.15”. Păstrez încă vie întâlnirea din 1978, una din zecile pe care le-am avut din 1973, de când ne-am cunoscut. Ea a fost prilejuită de un meci de fotbal al FC Argeşului, cu marele Dobrin în teren. Nu îmi mai amintesc scorul meciului, ci mai degrabă ciocnirea ouălor roşii, la mine acasă. Apoi dezmembrarea mielului împreună cu poetul, cu Andrei, fiul său şi un văr de-al lui Adrian Păunescu, secretarul Consiliului Popular al municipiului Bucureşti. Această amintire, de Paşte, la mine acasă, e cea mai pregnantă pe care o am cu marele poet.
# Cum vedeţi dispariţia marelui poet?
– Am în lucru o carte pe care intenţionez să o public, în curând şi care se va numi „Însemnări”. Vă spun sincer că îmi pare nespus de rău că s-a stins deoarece aveam programat în această carte autobiografică un „Capitol Păunescu”. „Însemnările” mele vor conţine respectivul capitol numai că, din păcate, marele poet nu va mai putea să-l citească. Dumnezeu să-l odihnească!
# Aveţi şi o amintire, strict legată de pomicultură, cu Adrian Păunescu?
– Îmi amintesc că, pe când eram director la Staţiunea de Cercetări Pomicole de la Voineşti, Adrian Păunescu a fost prezent la a 25-a aniversare. Se întâmpla în 1974. Atunci a scris un articol foarte frumos în România liberă, intitulat „Academia Mărului”. A vorbit despre Mărul de Voineşti, despre mine, despre sesiunea de comunicări ştiinţifice, despre cei prezenţi, printre care marele istoric Giurescu şi mulţi alţii. Şi îmi mai amintesc că, în concluzia articolului, Adrian Păunescu a numit evenimentul „Academia Mărului de la Voineşti”. Un al episod demn de menţionat s-a consumat în anul 1988, atunci când, prezent fiind la Institutul Pomicol de la Mărăcineni, maestrul a scris pe genunchi, chiar în cartea de onoare a Institutului Pomicol de la Mărăcineni o poezie intitulată „Ca un măr”, pe care v-o pun, acum, şi dvs la dispoziţie.
Ca un Măr
Să treci prin lume, fără de minciună,
cu anotimpurile în răspăr,
să ai, pe vreme rea,
pe vreme bună,
închiderea în sine-a unui Măr.
Să nu ai datorii falimentare,
iar pruncii tăi
la pieptul tău când săr,
să simţi că seamănă,
ce-ndătinare,
cu sâmburii din miezul
unui Măr.
Să simţi locul tău pe-o creangă sfântă,
să fii un om,
un om într-adevăr,
iar când e toamna ta,
şi vârsta cântă,
tu-lumii să te dai,
precum un Măr.
31 octombrie 1988, Adrian Păunescu
(Marius Ionel)
0 Comentarii