Web Analytics

Amenzi pentru organizarea unui majorat la Dâmbovicioara

de | 16.12.2021 17:32 | Actualitate

Polițiștii argeșeni au acționat împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În ultimele 24 de ore au fost desfășurate 28 de acţiuni punctuale, dintre care 24 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. În cadrul activităților au fost verificate 1.637 de persoane, precum şi 146 de mijloace de transport în comun.

De asemenea, au fost verificate un total de 133 de societăţi comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali şi centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.000 de lei, după cum urmează:

– 65 de sancţiuni, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii;

– cinci sancţiuni, în valoare de 4.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor;

Citește și Argeș: Percheziții la traficanți de alcool

Totodată, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr s-au autosesizat, în urma unor imagini postate pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că, în data de 10 decembrie a.c., pe raza localității Dâmbovicioara, a fost organizat un eveniment privat (majorat), la care au participat mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat organizatorii: o femeie de 45 de ani și o tânără de 18 ani, din Rucăr. Acestea au fost sancționate contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar verificările continuă.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii